Am 27 de ani, dar as putea sa jur ca-s 17!

Azi declar redeschisa “casuta” mea virtuala. De ce tocmai azi? Pentru ca azi e ziua in care mai adaug un an la CV si chiar daca 27 asta e inca un pas incet, dar sigur, spre 30, va jur ca nu m-au luat depresiile si ca ma simt exact ca la 17 (bine…cu vreo 3 credite in plus si tot atatea kilograme). Nuuuuu…Stati, sa nu ne intelegem gresit! Nu teribilista si iresponsabila! Asa…de neoprit!

(ro)
In 24 octombrie 1990, in timp ce, la televizor, Ac Milan si Brugge se duelau in Cupa Campionilor Europeni, eu ma chinuiam de zor sa inscriu primul gol in lumea asta. Si da-i si impinge si loveste si impinge iar! “Nooooo…clar ii fotbalist!” ranjeau mandri Petricii, care nici macar nu banuiau ca alea nu-s ceva scheme de jucator de liga 1, ci piruete si flic flacuri de balerina. Ma rog, dupa cateva reprize lungi si vreo 12 ore de prelungiri (nu de alta, dar Petricii nu s-au lasat dusi la spital pana nu au vazut si Mostenirile familiei Guldenburg), am inscris! Ce sa fac, mi-am dorit prea mult victoria, asa ca iata-ma aici, 27 de ani mai tarziu, povestindu-va patania.
Continue reading “Am 27 de ani, dar as putea sa jur ca-s 17!”

Advertisements

A pus…

(ro)
Au trecut ani.
sarati.
iar sarea nu mai avea gust de mare, ci de lacrimi.
si totusi…
nu am ramas cu un gust amar.
te-am adorat pentru ce ai fost
si inca te iubesc pentru ce sunt azi.
pentru palma de pe fesa dreapta,
pentru mana infipta in par,
pentru sarutul din oglinda.
pentru marea ce mi-ai readus-o iar si iar,
pentru valul ce m-a luat si pentru soarele ce-a stralucit cand termometrul arata cu minus. Continue reading “A pus…”